4 min7 mai 2021

Concediul medical și incapacitatea de muncă

V-aţi îmbolnăvit în timp ce vă aflați la muncă în Olanda și nu stiţi ce să faceți sau cui să vă adresați? Poate v-ați accidentat și nu ați putut lucra din cauza accidentării. În acest articol vă vom prezenta la ce să acordați atenție în caz de boală, unde să aplicați și în ce fel diferă această procedură în comparaţie cu România.

Notificare în caz de îmbolnăvire/ accidentare

În prima zi de boală sau după accidentare anunțați coordonatorul sau persoana de contact de la agenția angajatoare și, în funcție de locul de muncă, firma angajatoare. Acest lucru se poate face prin telefon, SMS sau e-mail.

Dacă vă îmbolnăviți sau vă răniți la locul de muncă și nu puteți continua să lucrați trebuie să raportați personal acest lucru coordonatorului agenției angajatoare și să îl informați pe supraveghetorul de la locul de muncă. Îmbolnăvirea poate fi raportată prin intermediul altei persoane doar dacă există motive întemeiate.

Asigurarea de sănătate

Toți cei care locuiesc sau muncesc în Olanda trebuie să aibă asigurare de sănătate de la o firmă olandeză de asigurări. Acest lucru este stabilit prin lege[1]. Dacă locuiți sau lucrați în Olanda și nu aveți asigurare de sănătate este posibil să fiți amendați.

Agenția angajatoare vă poate ajuta să obțineți o asigurare de sănătate. De asemenea, puteți încheia în mod personal o asigurare de sănătate cu o firmă de asigurări.  Am vorbit mai multe despre asigurările de sănătate AICI.

Vizita la medic

În caz de îmbolnăvire sau accidentare este posibil să aveţi nevoie de programare la un medic. Coordonatorul dvs. de la agenție vă poate ajuta să faceţi o programare la un medic de familie, să aranjați transportul și, dacă este necesar, să vă ajute cu traducerea.

În Olanda, medicul de familie este întotdeauna consultat mai întâi. Dacă aveţi nevoie de asistenţă medicală în afara orelor de program, atunci ar trebui să consultați un medic de gardă[2] (huisartsenpost). Medicul de gardă vă va spune dacă trebuie să vă prezentaţi pentru o consultaţie sau vă poate îndruma către secția de urgență a unui spital.

Contactați întotdeauna medicul de familie sau medicul de gardă înainte de a merge la spital.

Tipul şi durata contractului de muncă

Covebo a autorizat Acture să se ocupe de toate problemele legate de incapacitatea temporară de muncă. Reprezentanții acestei companii vă vor contacta dacă vă îmbolnăviți.

Contractele de muncă temporare sunt de mai multe tipuri și de trei faze (A, B, C). Durata şi cuantumul indemnizaţiei de incapacitate de muncă va depinde de tipul de contract pe care îl aveți.

Puteți găsi tipul și faza contractului dvs. pe prima pagină a contractului de muncă.

Dacă ați semnat un contract cu clauză de agenţie (met uitzenbeding) faza A, primele două zile de boală vor fi neplătite. Dacă vă întoarceți la serviciu în a treia zi, contractul dvs. va continua normal. Dacă nu vă puteți întoarce la serviciu în a treia zi, contractul dvs. va expira automat în prima zi de boală, iar agenția de ocupare a forței de muncă va anunța UWV. UWV vă va calcula plata indemnizaţiei din a treia zi de boală.

Dacă contractul dvs. este fără clauză de agenție (zonder uitzendbeding) faza A, prima zi de boală este neplătită. Dispozițiile care reglementează indemnizațiile de boală sunt prevăzute în convenția colectivă pentru angajaţii temporari.

Dacă contractul dvs. de muncă este pentru o perioadă determinată (faza B), prima zi de boală este neplătită, agenția de muncă vă va plăti concediu medical până la sfârșitul contractului de muncă. Veți fi plătit 91% din salariul mediu înainte de debutul bolii.[3]

Dacă contractul dvs. de muncă este pe perioadă nedeterminată (faza C) contractul dvs. de muncă nu va fi reziliat în timpul îmbolnăvirii. Contractul continuă și se termină numai la data de încheiere convenită. În primul an de boală, agenția pentru ocuparea forței de muncă trebuie să plătească în continuare 91% din salariu. În al doilea an de boală agenția de ocupare a forței de muncă trebuie să plătească în continuare 80% din salariu.

Beneficii și cuantumul beneficiilor

În funcție de vechimea de muncă din Olanda este posibil să aveți dreptul la indemnizație de incapacitate de muncă. Cuantumul indemnizaţiei depinde de salariul mediu înainte de debutul bolii (luând în considerare media ultimelor 13 săptămâni)[4].

 

[1] https://www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/zorgverzekering/vraag-en-antwoord/ben-ik-verplicht-een-zorgverzekering-af-te-sluiten

[2] https://www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/eerstelijnszorg/vraag-en-antwoord/huisartsenpost-spoedeisende-hulp

[3] https://www.uitzendbureau.nl/info/cao/abu/ziekte

[4] https://www.sncu.nl/vraag-en-antwoord/wie-betaalt-loon-bij-ziekte-hoeveel-en-hoelang/

Alte lucruri interesante!

Citiți mai multe bloguri din această categorie

Călătorind în Olanda: Ghidul de transport pentru lucrătorii români

3 min26 martie 2024

Explorează contrastele: Viața în România versus viața în Olanda

2 min19 martie 2024

Portocaliu, culoarea simbol a Olandei

2 min15 martie 2024